Visezi să fii un dansator de succes? Un sportiv de performanță? Un bun psiholog, empatic și prezent? Atunci, îl poți înțelege cu ușurință pe Andrew, personajul principal al filmului „Whiplash”. La fel ca orice alt tânăr la începutul pregătirii profesionale, Andrew muncește din greu pentru a învăța și a-și îndeplini visul, însă lucrurile devin dificile atunci când determinarea, perseverența și munca susținută se dovedesc a fi insuficiente în decursul formării sale.
Andrew Neyman, în vârstă de 19 ani, este student la o școală de muzică de elită și visează să devină un baterist de jazz de succes. Tatăl său visa să devină scriitor, iar eșecul acestuia, îl motivează cu atât mai mult pe Andrew să exerseze zi și noapte pentru a ajunge la performanță. Viața lui Andrew se schimbă în momentul în care cel mai bun, dar și cel mai temut profesor din școală, Terence Fletcher îl descoperă și îl invită să facă parte din trupa de jazz a școlii.
Filmul urmărește evoluția lui Andrew care transformă pasiunea, ambiția și determinarea în obsesie și interacțiunea acestuia cu Terence. La nivel personal, Terence Fletcher este prezentat ca fiind un individ rigid, sarcastic, dar pasionat de muzica sa. Ca profesor, este dur, perfecționist, exigent, umilindu-și elevii pentru fiecare greșeală și justificând această atitudine ca fiind drumul către performanță.
Este important să observăm consecințele acestui tip de atitudine pe toate planurile. Există foarte mulți profesori ca Terence care se bazează pe faptul că frica de eșec, de a fi umilit sau pedepsit, va motiva elevii mai mult decât orice altceva. Acest lucru poate fi adevărat, însă motivația obținută în acest fel nu va mai fi asociată cu plăcerea, cu iubirea față de muzică.
În plus, efectele în plan emoțional implică anxietate asociată cu insomnii și atacuri de panică și pot merge până la lipsa preocupării pentru siguranța personală. În film, tot acest cerc vicios de obsesie validată și încurajată de către profesor, încetează în momentul în care Andrew are un accident de mașină în timp ce se grăbea să ajungă la un concert.
Din perspectiva lui Terence, lupta de putere este ceea ce menține aceste principii de educație. Sentimentul că deține controlul asupra vieților celor din jur, prin faptul că poate introduce și scoate membri din trupă în orice moment, prin faptul că deține adevărul absolut despre capacitatea fiecăruia de a performa, prin programul și standardele pe care le impune, conferă satisfacție și sens în munca sa.
Părerile despre acest film sunt împărțite, la fel ca opiniile oamenilor despre strategiile de învățare. Unii oameni sunt de părere că aceste strategii bazate pe forță și pedeapsă sunt utile pentru a atinge performanța, iar alții că fac mai mult rău decât bine.
Așa cum am mai spus cu alte ocazii, cred că este important ca atunci când ne formăm o părere sau luăm o decizie cu privire la procesul educațional, să luăm în calcul toate aspectele și consecințele, inclusiv cele emoționale.