Trauma face parte din viața noastră. Fie că ne dăm seama sau nu, suntem expuși la traume mai mult sau mai puțin intense. Felul în care suntem constituiți, mai rezistenți sau mai puțin rezistenți, mai rezilienți sau mai puțin rezilienți, face diferența în ceea ce privește reacția la traumă.
De aceea, unii dintre noi ajung să manifeste simptome specifice sindromului de stres posttraumatic, iar alții împânzesc social media cu citate de tipul: „Ce nu te omoară, te face mai puternic!”.
Franz Ruppert este un psiholog și psihoterapeut german care și-a dedicat viața studiului traumei și a metodelor de intervenție specifice pentru consecințele ei în plan psihoemoțional. El s-a specializat în psihoterapia tulburărilor psihice grave, a depresiei și a tulburării de personalitate borderline. Cărțile sale reprezintă materiale de referință în domeniul psihotraumatologiei.
„Traumă, atașament și constelații familiale” abordează trauma de atașament, care se reflectă în temeri existențiale, teamă de abandon, de pierdere, precum și metode de intervenție bazate pe constelații familiale.
Cartea oferă o perspectivă asupra conceptului de sănătate psihică, cum o recunoaștem, cum o obținem și o menținem. În plus, se vorbește despre depresie, tulburări de personalitate, schizofrenie și cum se manifestă trauma în cazul acestor patologii. Pentru fiecare domeniu, există studii de caz care contribuie la înțelegerea mai profundă și mai completă a mesajului.
Un alt subiect important abordat în carte este cel privind experiența doliului. Doliul apare ca reacție la pierdere, indiferent dacă acea pierdere se produce prin despărțire sau prin deces. Fiecare dintre noi îl trăiește și îl manifestă diferit.
Franz Ruppert spune despre doliu că: „A ține doliu înseamnă să dai frâu liber durerii și lacrimilor. Doliul înseamnă să privești în ochi frica de a fi lăsat singur. Doliul începe acolo unde încetează furia pentru faptul că vechea stare nu mai există. Doliul pune capăt reproșurilor și sentimentului de dezamăgire. Doliul este șansa de a se reorienta și a se adapta la alte condiții. A ține doliu înseamnă a te elibera și a-ți lua rămas bun.”.
Trauma și doliul sunt teme des întâlnite de mine alături de clienții cu care lucrez în cabinet. Este important să conștientizăm toate formele diferite prin care trauma și consecințele acesteia se manifestă în viața noastră. Uneori, lucruri pe care avem tendința să le percepem ca fiind adaptative (ex:perfecționismul), să fie, de fapt semne ale unei traume și ne dăm seama de acest lucru abia în momentul în care componenta „adaptativă” ne obosește, ne fragilizează.
Persoanele reziliente fac față mult mai bine traumelor și consecințelor acestora. Totuși, pot avea nevoie de suport și încurajare în unele momente. Atât pentru cei mai rezilienți, cât și pentru cei mai puțin rezilienți dintre noi, este disponibil întotdeauna suportul terapeutic, iar relația cu cineva care ne acceptă, ne înțelege și ne validează trăirile face minuni pentru starea noastră de bine.