Furia este o emoție intensă, cu manifestări puternice care uneori ne sperie sau îi sperie și îi îndepărtează pe cei din jurul nostru. Atunci când simțim că furia a devenit o problemă în relațiile noastre, este momentul să facem ceva pentru a o gestiona.
Primul pas este să o înțelegem, să intrăm în contact cu furia noastră și să vedem de unde vine. Blândețea și toleranța față de noi înșine, ne ajutăm să ne dăm un pas în spate și să observăm ce se întâmplă de fapt.
Furia este emoția care se activează atunci când cineva ne încalcă limitele și ne impulsionează să ne apărăm. Ea trădează o amenințare, o jignire, o stare de subordonare față de o altă persoană, o luptă de putere. Toate aceste surse ale furiei vin din modul în care interpretăm situațiile din jur.
Viviana Chacon, expertă în life coaching, vorbește despre „Teoria oglindirii”, o teorie care ne ajută să ne dăm seama ce anume ne face să ne simțim așa. Principiile care fac parte din această teorie sunt următoarele:
„Tot ceea ce mă irită, mă deranjează, vreau să schimb la celălalt, este și în interiorul meu.”
Cum se manifestă asta în relațiile noastre?
În relația de cuplu, în care unul dintre parteneri este mai activ, iar celălalt este mai puțin activ, pot apărea deseori frustrări. Partenerul activ se simte obosit, fără energie, cu o presiune enormă din cauza lucrurilor pe care le are de făcut și care pare că nu se mai termină. Partenerul care este mai calm, mai liniștit, mai delăsător în privința sarcinilor cotidiene de la serviciu și de acasă, are o stare mult mai relaxată.
De cele mai multe ori, partenerul mai dinamic dorește ajutor mai mult de la celălalt, dorește implicare, dorește ca celălalt să își facă mai puține planuri și să acționeze mai mult. Dar ce se întâmplă de fapt dincolo de asta?
Atunci când spun „Vreau să te implici și să mă ajuți mai mult.”, spun de fapt, „Vreau să mă relaxez și să mă odihnesc mai mult. Vreau să îmi dau și eu această permisiune de a mă relaxa, de a nu fi perfect/ă, de a nu mă grăbi să fac lucruri, de a nu mă îngrijora.”.
Mă irită delăsarea lui și vreau să fie mai agitat/ă pentru că și eu sunt agitat/ă și sunt invidios/oasă pe permisiunea pe care el și-o dă de a fi relaxat și delăsător, de a nu putea sau a nu dori să facă lucruri uneori.
„Tot ceea ce mă rănește, mă irită din criticile celor din jur asupra mea, este reprimat în interiorul meu și este o ocazie de vindecare.”.
La o petrecere, cineva îmi spune că m-am îngrășat și că rochia/bluza/cămașa pe care o port stătea altfel pe mine înainte. Acest lucru mă doare și mă înfurii pe persoana care a făcut acest comentariu. Pot să mă gândesc că este o persoană rea, malițioasă. Decât să vorbească jignitor, ar fi fost mai bine să tacă.
Dar de ce deranjează acest comentariu? Poate dacă ar fi spus că nu a ieșit suficient de dreaptă linia de tuș sau că barba nu e suficient de aranjată, nu ar fi fost atât de supărător. Cu siguranță, comentariul deranjează pentru că atinge o frustrare personală. Și pe mine mă deranjează că m-am îngrășat și, de aceea, mă irită să scoată oamenii în evidență acest lucru.
Probabil, în adolescență, colegii râdeau de mine la orele de sport pentru că aveam câteva kilograme în plus, poate atunci când eram mic/ă și mergeam în vizită la rude, râdeau de aspectul meu fizic sau, poate, mi se făcea observație că mâncam prea mult.
Un simplu comentariu, poate reactiva o traumă veche, iar acest lucru ne supără, de fapt. Însă conștientizarea a ceea ce ne irită de fapt, oferă o ocazie minunată pentru a procesa trauma respectivă.
„Tot ceea ce iubesc, admir la cei din jur, este în interiorul meu.”
Psihicul nostru este sediul multor lucruri pe care le apreciem la noi înșine. Nu există persoană care să nu aibă măcar un lucru de apreciat la ea însăși, deși, spontan, nu declarăm acest lucru. Așa cum vedem la cei din jur lucruri care nu ne plac la noi, cum arătam în primul exemplu, vedem și lucrurile care ne plac la noi înșine.
Dacă eu sunt o persoană foarte organizată și ambițioasă și admir asta la mine pentru că mă ajută să îmi îndeplinesc obiectivele, voi vedea acest lucru și la cei din jur și îl voi aprecia. Cel mai bun prieten sau partenerul meu de cuplu va avea, probabil, trăsăturile pe care eu le admir cel mai mult la mine pentru că le observ spontan și mă atrag.
„Tot ceea ce critică celălalt sau vrea să schimbe la mine, însă asta nu mă rănește și nu mă afectează, îi aparține lui.”
Se întâmplă uneori ca cei din jur că ceară lucruri de la noi pe care noi nu simțim nevoia să le schimbăm și este important să conștientizăm și să ne ținem de acest lucru. Să revenim la exemplul de mai sus referitor la cuplul în care o persoană este activă, agitată, iar cealaltă relaxată.
Dacă sunt în rolul persoanei relaxate, iar partenerul meu vine și îmi spune că sunt delăsător/oare și că nu mă implic, eu îmi dau seama că acest reproș nu este întemeiat pentru standardele mele.
Eu lucrez suficient cât să mă întrețin singur/ă, fac suficient încât să mă simt mulțumit/ă de mine însumi/însămi, iar dacă pentru celălalt nu este suficient acest lucru, este vorba despre așteptări ale lui de la mine pe care pot să vreau sau să nu vreau să le îndeplinesc.
Dacă acest reproș m-ar irita, m-ar înfuria și nu aș putea să privesc situația detașat, acest lucru ar presupune ca eu să am în interior o presiune de a face pe plac celorlalți, iar atunci situația s-ar potrivi primului principiu al acestei teorii.
Furia, la fel ca orice altă dificultate la nivel psihologic, este întreținută de o cauză profundă, o consecință a unei traume. Identificarea corectă a sursei, a nevoii subconștiente pe care căutăm să o îndeplinim, este primul pas în a gestiona mai bine furia intensă.