Dezvoltarea personală înseamnă, pentru majoritatea dintre noi, lucrul cu emoțiile, gândurile, comportamentele. Le privim ca pe consecințe ale lucrurilor pe care le-am trăit până acum, dar și ca resurse pentru schimbare. O parte foarte importantă, dar adesea ignorată în psihoterapie, este corpul.
De ce este el atât de important?
Corpul reprezintă construcția, recipientul, instrumentul care ne ajută să ne bucurăm de tot ceea ce ne oferă mediul, oferind semnale prețioase atunci când ceva este în neregulă. Fie că ne dăm seama sau nu, corpul spune povestea vieții noastre. Prin intermediul unor dureri în anumite zone, al disconfortului sau, pur și simplu, al încordării, corpul ne transmite un mesaj. El este expresia emoțiilor noastre, iar uneori se află în contradicție cu dimensiunea comportamentală.
De exemplu, în cadrul unei ședințe de psihoterapie o clientă relatează despre gândul de a-și părăsi soțul care a deranjat-o în ultimele luni. Imediat după ce verbalizează acest gând, încep dureri puternice de spate și dureri în piept. După câteva exerciții de respirație care o ajută să se liniștească, vorbește despre provara pe care acest gând o pune asupra ei în ultimele luni și despre cum, odată verbalizat, gândul pune cu atât mai multă presiune pe ea pentru că a devenit real și i se pare condamnabil că se gândește la asta.
Corpul ei îi oferă foarte multe indicii despre emoția principală care domină acest peisaj și pe care îi este greu să o numească, o emoție mai puternică decât frica de consecințe, și anume vinovăția.
Un alt exemplu des întâlnit este corpul ca expresie a traumelor timpurii. Cele mai puternice traume pe care le suferim sunt trăite în copilăria mică, până în jurul vîrstei de 6-7 ani. Fiind atât de vechi, de multe ori, ele nu sunt conștientizate și nu sunt reactualizate cu ușurință din memorie. Cu toate acestea, corpul poartă amprenta acestor traume, fie printr-o rigiditate, fie prin ticuri care se activează în anumite contexte.
De exemplu, un copil își trăiește primii ani din viață repetându-i-se constant să nu pună mâna pe lucruri pentru a nu le strica. La un moment dat, încalcă această interdicție și, din greșeală, sparge un bibelou, fiind certat și pedepsit pentru asta, ceea ce în mintea sa de copil de 2-3 ani are un impact mult mai mare decât în mintea mamei atunci când a aplicat pedeapsa. Pe tot parcursul vieții, copilul capătă o rigiditate în partea superioară a corpului, se simte inadecvat, nu știe ce să facă cu mâinile atunci când vorbește, atunci când dansează sau devine încordat și stângaci.
Dincolo de expresia unor întâmplări din trecut, corpul este puternic legat de stima de sine. Eul corporal influențează percepția pe care o avem despre noi și, în funcție de asta, percepția pe care o au ceilalți despre noi. Este important să avem grijă de corpul nostru și, de multe ori, avem impresia că facem asta din iubire de sine, dar oare chiar este așa? Atunci când avem grijă cum arătăm, cum ne prezentăm, pentru a trezi o anumită reacție în ceilalți, pentru a îndeplini anumite standarde, chiar este iubire de sine?
Argumentul care vine în spirjinul acestei ipoteze este că facem toate aceste lucruri pentru a ne simțim încrezători/încrezătoare. Totuși, încrederea în sine care vine exclusiv din validarea celor din jur, nu este o încredere autentică.
Să avem grijă de corpul nostru înseamnă să îl întreținem pentru ca el să ne ajute să ne bucurăm de viață. Este important să ne antrenăm, dar nu doar pentru admirația celor din jur, ci pentru a fi energici și a ne simți încrezători că putem face orice ne dorim, oricât efort ar necesita.
În ce fel este implicată corporalitatea în psihologie?
Există numeroase domenii ale psihologiei care includ corpul în abordarea lor. Cel mai cunoscut exemplu este cel al studiului limbajului non-verbal, al microexpresiilor, care este implicat în detectarea mesajelor subtile pe care le transmitem și le primim. Există foarte multe materiale care tratează acest subiect, de la serialul „Lie to me”, la cărți, cum ar fi „Spy the lie” sau dicționare ale limbajului non-verbal.
În plus, în cadrul tulburărilor care includ somatizări, sunt utilizate tehnici corporale pentru a atenua somatizările respective. Cel mai des întâlnit exemplu în acest sens sunt atacurile de panică. Durerile în piept, senzația de sufocare sunt atenuate tot cu ajutorul unor tehnici corporale, de relaxare, și anume exercițiile de respirație sau tehnicile de ancorare bazate pe simțuri. Dincolo de asta, anumite metode psihoterapeutice utilizează terapia prin dans și meloterapia pentru a atenua anumite simptome.
Astfel, o abordare holistă în psihoterapie include atenție sporită către toate aspectele verbale și non-verbale care se regăsesc în conținutul ședințelor, gând – emoție – comportament – corporalitate – spiritualitate.
Corpul reprezintă instrumentul prin care ne spunem povestea, instrumentul care ne ajută să conștientizăm legăturile dintre evenimentele din viața noastră și stările prezente, fiind și o resursă valoroasă pentru vindecare. Prin urmare, să avem grijă și să ne bucurăm de el!